COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU PRIMA TRIO EXPRES

COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU PRIMA TRIO EXPRES

14.04.2021

Numele beneficiarului proiectului: SC PRIMA TRIO EXPRES  SRL

Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, prin Măsura Granturi pentru capital de lucru, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, MEEMA și Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Rezultatele așteptate/finale în urma implementării proiectului: Menținerea sau suplimentarea numărului de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o periodă de minim 6 luni de la obținerea finanțării și combaterea efectelor negative ale crizei provocate de COVID-19 asupra activității societății DANGHI INSTAL SRL.

 

Valoarea totală a proiectului: 123705,10 RON

Valoarea grantului: 107569,65 RON

Cofinanțare: 16135,45 RON

Dată începerii proiectului: 13.04.2021

Dată finalizării proiectului: 13.04.2022

Contract de finanțare Nr. M2 – 6186 din 09.04.2021

 

Proiect cofinanțat din FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALA prin Programul PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE, Axa prioritară 3-Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare” 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
DEMARARE PROIECT CAPITAL DE LUCRU


Comunicat publicat de: I.I.GROZA VALENTIN NICOLAE (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de I.I.GROZA VALENTIN NICOLAE

COMUNICAT FINALIZARE PROIECT SCHEMA ENERFIE PRIN FONDUL DE MODRNIZARE

20.10.2025 COMUNICAT FINALIZARE PROIECT Contract finantare Nr. CFMSES001011370100921 din 31-12-2024 Numele beneficiarului proiectului: UNILACT TRANSILVANIA SRL

COMUNICAT DEMARARE PROIECT SCHEMA ENERGIE PRIN FONDUL DE MODRNIZARE

29.01.2025 COMUNICAT DEMARARE PROIECT Contract finantare Nr. CFMSES001011370101029 din 31-12-2024 Numele beneficiarului proiectului: TERRA GERMUNDIS SRL

COMUNICAT DEMARARE PROIECT SCHEMA ENERGIE PRIN FONDUL DE MODRNIZARE

29.01.2025 COMUNICAT DEMARARE PROIECT Contract finantare Nr. CFMSES001011370100921 din 31-12-2024 UNILACT TRANSILVANIA SRL

COMUNICAT DEMARARE PROIECT SCHEMA ENERGIE PRIN FONDUL DE MODRNIZARE

29.01.2025 COMUNICAT DEMARARE PROIECT Contract finantare Nr.CFMSES001011370100905 din 30-12-2024 HAMEI FIELD SRL

Comunicat de presa finalizare proiect Componenta 15, Comuna RÂMEȚ, Jud. ALBA „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Comunicat de presa finalizare proiect, Componenta 15 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea administrativ teritorială Comuna RÂMEȚ
Vezi profilul I.I.GROZA VALENTIN NICOLAE
 

Stiri din Alba

#Opinia Transilvana - Majorări usturătoare din 2026: taxele pe proprietăți și autoturisme urcă cu până la 70%. Parlamentul, în fața votului decisiv 4

Ilie Bolojan a transmis că Parlamentul ar urma să adopte, marți, pachetul fiscal care va duce la majorarea impozitelor pe proprietăți și…
12350443

#Opinia Transilvana - Veste proastă pentru gospodinele care vând bunătăți pe internet! ANSVSA avertizează: comercializarea prăjiturilor și a altor produse alimentare fără înregistrare este ilegală 4

Gospodinele care prepară prăjituri, cozonaci sau alte produse culinare în propria bucătărie și le vând apoi pe internet, „la liber”,…
12350442

#Opinia Transilvana - Guvernul care își jupoaie propriii cetățeni. România – statul care-și hărțuiește poporul, nu îl servește. 6

Românii nu mai sunt contribuabili. Nu mai sunt cetățeni. Au devenit ținte. Ținte ale unui stat care, în loc să-și curețe propriul aparat de…
12350441

#Opinia Transilvana - Sibiu: Un microbuz plin cu călători s-a răsturnat. Autoritățile au activat Planul Roșu 4

Un microbuz a fost implicat într-un accident grav în județul Sibiu. Acesta s-a răsturnat după ce s-a lovit de un autoturism. 12 persoane sunt…
12350440

#Abrud Info - Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 11 noiembrie 2025 17

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 11 noiembrie 2025, pe raza orașului ABRUD. Persoanele interesate…
12350180

#Campeni Info - Locuri de muncă disponibile în comuna BISTRA, la data de 11 noiembrie 2025 19

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 11 noiembrie 2025, pe raza comunei BISTRA. Persoanele interesate…
12350040

#Campeni Info - Locuri de muncă disponibile în orașul CÂMPENI, la data de 11 noiembrie 2025 17

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 11 noiembrie 2025, pe raza orașului Câmpeni. Persoanele…
12350039

#Aiud Info - Locuri de muncă disponibile în Municipiul AIUD, la data de 11 noiembrie 2025 19

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 11 noiembrie 2025, pe raza Municipiului Aiud. Persoanele interesate sa…
12349760

#Zlatna Info - Locuri de muncă disponibile în comuna METEȘ, la data de 28 octombrie 2025 40

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 28 octombrie 2025, pe raza comunei METEȘ. Persoanele interesate…
12349043

#Sebes INFO - Exponatul lunii octombrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Statuie din piatră care o reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul în brațe (Sec. XV) 39

Exponatul lunii octombrie la Muzeul Municipal Ioan Raica Sebe얟 este o statuie din piatr쒃 care o reprezint쒃 pe Fecioara Maria cu…
12349042
Vezi toate stirile din Alba