COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU DARIUS ELA

Numele beneficiarului proiectului: SC DARIUS ELA SRL
Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, prin Măsura Granturi pentru capital de lucru, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, MEEMA și Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Rezultatele așteptate/finale în urma implementării proiectului: Menținerea sau suplimentarea numărului de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o periodă de minim 6 luni de la obținerea finanțării și combaterea efectelor negative ale crizei provocate de COVID-19 asupra activității societății DARIUS ELA SRL.

 

Valoarea totală a proiectului: 55804.6125 RON

Valoarea grantului: 48525.75 RON

Cofinanțare: 7278.8625 RON

Dată începerii proiectului: 11.12.2020

Dată finalizării proiectului: 10.12.2021

Contract de finanțare Nr. M2-1049 din 09-12-2020

 

Proiect cofinanțat din FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALA prin Programul PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE, Axa prioritară 3-Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare” 

 

Date contact beneficiar:

 

SC DARIUS ELA SRL

localitatea ORASTI, JUD. Alba, nr. 411

Telefon 0767 358 662

E-mail: dariusela@yahoo.com

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
masura 2, granturi capital de lucru, Darius si Ela


Comunicat publicat de: TARZIU AUREL INTREPRINDERE FAMILIALA (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de TARZIU AUREL INTREPRINDERE FAMILIALA

COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU ADI &GHE EXPRESS

Numele beneficiarului proiectului: SC ADI&GHE EXPRESS SRL Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital…

COMUNICAT SFARSIT PROIECT CAPITAL LUCRU DARIUS ELA

COMUNICAT SFARSIT PROIECT CAPITAL LUCRU DARIUS ELA SRL Numele beneficiarului proiectului: SC DARIUS ELA SRL Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de…

COMUNICAT SFARSIT PROIECT CAPITAL LUCRU ADI&GHE EXPRESS

Numele beneficiarului proiectului: SC ADI&GHE EXPRESS SRL Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital…

COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU ADI&GHE EXPRESS

Numele beneficiarului proiectului: SC ADI&GHE EXPRESS SRL Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital…

COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU DARIUS ELA

Numele beneficiarului proiectului: SC DARIUS ELA SRL Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital…
Vezi profilul TARZIU AUREL INTREPRINDERE FAMILIALA
 

Stiri din Alba

#Campeni Info - Urșii atacă tot mai des în Apuseni: un mânz de 5 luni a supraviețuit după ce a fost rănit de un urs 10

Teodor Coroiu, cunoscut de prieteni și cunoscuți drept Petrișor, este un fermier din comuna Vidra care a dorit să informeze…
12366333

#Campeni Info - Frauda de la Bacalaureatul din Câmpeni, în atenția ministrului interimar al Educației 9

Incidentul petrecut în timpul examenului de Bacalaureat 2026 la centrul de examen din Câmpeni, unde un candidat suspectat că ar fi…
12366332

#Alba Carolina Tv - Liceul Teoretic „Sfântul Iosif”, Alba Iulia ? pe locul 6 în România, în TOPUL liceelor din România 73

Promovabilitate de 100% timp de 9 ani consecutivi și locul 6 la nivel național confirmă excelența educațională a liceului. Liceul Teoretic…
12366003

#Alba Stiri - DSVSA Alba a început controalele pentru siguranța alimentară în sezonul estival 44

Comunicat de presă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a început activitățile specifice pentru…
12365158

#Alba Stiri - 2383 de absolvenți din județul Alba (97,66%) au participat la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 47

Comunicat de presă In data de 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de
12365157

#Alba Stiri - 70% din consumul orar de energie electrică acoperit de fotovoltaic. Este aceasta o veste bună pentru consumatori? 48

Comunicat La prima vedere, faptul că energia solară a acoperit aproximativ 70% din consumul de energie electrică al României la
12365156

#Alba Iulia Info - Greva declanșată de șoferii de la STP continuă și astăzi. Autobuzele nu circulă deloc în Alba Iulia 51

Alba Iulia Info Greva declanșată de șoferii de la STP continuă și astăzi. Autobuzele nu circulă deloc în Alba Iulia Circulația…
12364794

#Alba Iulia Info - Trei medalii, obținute de sportivii CS Unirea Alba Iulia la competițiile naționale de judo desfășurate la Cluj-Napoca 53

Alba Iulia Info Trei medalii, obținute de sportivii CS Unirea Alba Iulia la competițiile naționale de judo desfășurate la Cluj-Napoca Sportivii…
12363856

#Aiud Info - Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din parohia Ciumbrud 76

Marți, 19 mai 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în parohia Ciumbrud,…
12363462

#Sebes INFO - Coliziune între două autoturisme și un autocamion pe Autostrada A10, în apropiere de Sebeș 82

Pompierii militari din Sebe좙 au intervenit, joi noaptea, pentru asigurarea m쒃surilor specifice la un accident rutier produs pe…
12362861
Vezi toate stirile din Alba