COMUNICAT DE PRESĂ - ÎNCHIDEREA PROIECTULUI „Dotarea Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București cu echipamente și materiale relevante pentru tratamentul adecvat al pacientului critic neonatal

Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Dotarea Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București cu echipamente și materiale relevante pentru tratamentul adecvat al pacientului critic neonatal”, contract de finanțare nr.: 1245/20/NN/14.02.2024, proiect finanțat de Uniunea Europeană – Urmatoarea Generație UE, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul s-a desfășurat în intervalul 14.02.2024 – 30.05.2025.

Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea accesului la tratament al nou născuților cu afecțiuni critice prin dotarea secției de terapie intensivă neonatală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” cu aparatură medicală relevantă. Proiectul a vizat dotarea a 5 paturi existente în așa fel încât pacienții să poată beneficia de aparatură și dotări de ultimă generație.

Mortalitatea neonatală este o problemă de sănătate publică care afectează cel mai mult țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Chiar dacă s-au inregistrat progrese semnificative în reducerea mortalității infantile în ultimele trei decenii, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a îmbunătăți ratele de supraviețuire și complicațiile severe.

Din cauza imaturității organelor, nou-născuții prematuri pot prezenta o serie de patologii specifice. Unitatea de terapie intensivă neonatală este dedicată nou-născuților la termen și prematuri care necesită suport terapeutic al funcțiilor vitale, precum și tratamente complexe pentru o serie de patologii respiratorii, cardiovasculare, neurologice, infecțioase, malformative, etc.

Prin prezentul proiect, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” a urmărit să asigure furnizarea unui serviciu medical de înaltă calitate prin achiziționarea urmatoarelor echipamente destinate îngrijirii pacientului critic neonatal:

  • pentru 5 posturi de terapie intensivă existente: aparate ventilație mecanică neonatală, incubatoare performante, stație centrală cu 5 monitoare funcții vitale, injectomate, pompe de perfuzie, mixere aer-oxigen și monitor semne vitale pentru sălile de naștere, ventilator de transport cu FiO2 reglabil, incubator de transport, ecocardiograf portabil cu sondă cardiacă și sondă cap/abdomen;
  • pentru screeningul retinopatiei de prematuritate: un oftalmoscop indirect și un sistem imagistică pentru retină – Retcam.

Toate echipamentele/dotările achiziționate se justifică in baza a trei piloni, dupa cum urmează:

  • cele mai noi tehnologii disponibile pentru asigurarea accesului pacienților la standardele europene de diagnostic și tratament;
  • o abordare inovatoare, integrată și mai ales transsectorială în domeniul sănătății și respectiv asistenței medicale;
  • încadrare în fluxul existent de lucru – optimizarea fluxului de lucru prin achiziționarea de echipamente automate generează rezultate intr-un timp mult mai scurt, cu o specificitate și o sensibilitate crescute.

Grupul țintă, direct influențat de activitățile proiectului, este format din pacienții vizați de activitatea desfășurată în cadrul spitalului și din personalul medical implicat în livrarea actului medical.

Impactul previzionat în urma implementării proiectului este unul semnificativ, cu efecte directe asupra calității actului medical atât la nivel de spital dar și la nivel de sector. Subliniem punctual, în cele ce urmează, principalele efecte ale achizițiilor planificate:

  • optimizarea fluxului de lucru în cadrul instituției;
  • creșterea numărului de pacienți critici neonatali tratați;
  • creșterea gradului de complexitate a cazurilor tratate;
  • asigurarea accesului pacienților la servicii medicale de diagnostic și tratament furnizate la nivelul standardelor europene;
  • îmbunătățirea calității serviciilor medicale de terapie intensivă crește rata de supraviețuire a nou-născuților cu patologii complexe;
  • scăderea riscurilor apariției complicațiilor.

Cu ajutorul aparaturii achiziționate, va crește numărul de pacienți critici neonatali ce pot fi tratați simultan. Serviciile medicale vor avea impact direct asupra calității vieții acestora, prin mărirea șanselor de supraviețuire și asigurarea tratamentului corect conform liniilor ghid existente la nivel european. Totodată, impactul proiectului are în vedere și reducerea riscului de a dezvolta diverse alte patologii/ reducerea efectelor produse de acestea (retinopatie, malformații cardiace, etc). Finanțarea va fi utilizata pentru înlocuirea și completarea echipamentelor neperformante, ceea ce va conduce la creșterea calității actului medical prin utilizarea unor tehnologii inovatoare. Cadrele medicale vor beneficia de instruire pentru utilizarea aparaturii achiziționate, astfel încât actul medical să fie prestat la standarde înalte de calitate.

Tinand cont de statutul de institutie cu rol cheie in domeniu a beneficiarului, achizitiile vor duce la alinierea Spitalului la nivelul protocoalelor internationale in ceea ce priveste tehnologia in domeniul medical si la considerarea acestuia ca fiind un exemplu de bune practici in Romania si un model cu potential replicator pentru centrele medicale din tara.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5.545.203,57 lei din care valoarea contribuției comunitare 4.659.834,93 lei. Termen de finalizare proiect: 30.05.2025.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană – următoarea Generație UE, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Date de contact:

Manager proiect – Ghiță Iuliana

Telefon: 0212554099

E-mail: scusfpant@yahoo.com


Alte comunicate publicate de Lanira Advertising SRL

BULETIN INFORMATIV NR. 2 - Creșterea eficienței energetice a Grădiniței Nr. 1, orașul Ștefănești, județul Botoșani, Cod SMIS: 342970

ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI, în calitate de beneficiar, implementează proiectului Creșterea eficienței energetice a Grădiniței Nr. 1, orașul Ștefănești, județul Botoșani, Cod SMIS: 342970, proiect cofinanțat de…

COMUNICAT DE PRESĂ Stadiul de implementare a proiectului „Promovarea incluziunii socio-economice si imbunatatirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifunctional pentru copii in Orasul Stefanesti, judetul Botosani”

ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI implementează în calitate de beneficiar proiectul „Promovarea incluziunii socio-economice si imbunatatirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifunctional pentru copii…

Comunicat de presă – Demararea proiectului privind operaționalizarea unui centru de îngrijiri paliative în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș

INSTITUTUL NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE ”PROF. DR. MATEI BALȘ”, anunță demararea proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală prin operaționalizarea unui centru de îngrijiri paliative în…

Demararea proiectului „Promovarea incluziunii socio-economice și îmbunătățirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifuncțional pentru copii în Orașul Flămânzi, județul Botoșani”, Cod proiect: 336871

ORAȘUL FLĂMÂNZI, în calitate de beneficiar, anunță demararea proiectului „Promovarea incluziunii socio-economice și îmbunătățirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifuncțional pentru…
Vezi profilul Lanira Advertising SRL