Competiție internațională de magie cu iluzioniști din șase țări și spectacole gratuite pentru public

Cel mai mare festival dedicat familiilor din România pregătește o surpriză în premieră. Wonder Family Fest readuce la Cluj-Napoca Festivalul Internațional de Magie ASTRALIS, după aproape zece ani de pauză, iar competiția intră, pentru prima dată, în circuitul mondial FISM.

Iluzioniști din șase țări vor transforma aleile Wonderland într-o scenă uriașă, iar accesul la toate spectacolele este inclus în biletul festivalului.

Wonder Family Fest aduce în acest an una dintre cele mai spectaculoase noutăți din program: Festivalul Internațional de Magie ASTRALIS revine după o absență de aproape un deceniu și marchează un moment istoric pentru iluzionismul românesc. Pentru prima dată, competiția este inclusă în circuitul mondial al concursurilor organizate sub egida FISM, cea mai prestigioasă organizație internațională dedicată artei magiei.

Între 31 iulie și 2 august, Wonderland Resort din Cluj-Napoca va deveni locul în care imposibilul pare posibil. Publicul va putea urmări spectacole impresionante de magie, demonstrații interactive și momente spectaculoase susținute de unii dintre cei mai apreciați iluzioniști ai momentului. Toate reprezentațiile din cadrul Festivalului Internațional de Magie sunt incluse în biletul sau abonamentul de acces la Wonder Family Fest.

Competiția va reuni magicieni din Italia, Germania, Spania, Polonia, Bulgaria și România, care vor lupta pentru Trofeul ASTRALIS. Printre concurenții confirmați se numără Dario Adiletta, Leonardo Fanelli, Matteo Cucchi, Nicola Lazzarini și Davide Spada din Italia, Christian Bizau din Germania, Luis Enrique Macias Hermida din Spania, Radek Hoffman din Polonia, Bojidar Kolev din Bulgaria, dar și reprezentanții României Rareș Baba și Mario Popescu.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului va fi Street Magic. Pe 1 și 2 august, magicienii vor coborî de pe scenă și vor susține reprezentații chiar în mijlocul spectatorilor, pe aleile Wonderland Resort. Publicul va avea ocazia să vadă de aproape trucuri spectaculoase, să participe la momente interactive și să descopere secretele unei arte care fascinează de generații.

Punctul culminant al competiției va avea loc duminică, 2 august, odată cu Gala Internațională de Magie ASTRALIS, organizată pe Main Stage. Finaliștii vor evolua în fața unui juriu internațional și a miilor de spectatori prezenți la festival, iar la final va fi desemnat câștigătorul Trofeului ASTRALIS.

Prestigiul competiției este dat și de componența juriului. Din acesta fac parte două dintre cele mai importante personalități ale iluzionismului mondial: Andrea Baioni, președintele internațional FISM, și prof. dr. Domenico Dante, președintele onorific FISM.

Pe lângă spectacolele de magie, Wonder Family Fest propune și un program artistic impresionant. Pe scena festivalului vor urca Fantomel & Kate Linn, OMERIT (Baha Man), Boney M. Xperience, Kaoma, Rareș, Iuliana Beregoi, Gașca Zurli, Horia Brenciu, Familia Melimi, Alina Sorescu, Geo Da Silva & DJ Emil Lassaria, Theo Zeciu, Daniel Cafeluță, Dorian Popa și Mircea Bravo.

Ediția din 2026 aduce și noi zone tematice dedicate întregii familii, printre care RemediumLand, unde medici specialiști vor oferi consulturi și recomandări, spațiul Vel Pitar – Bakery & Fun, precum și universul Romfulda, conceput în jurul gustului autentic și al activităților pentru toate vârstele.

Wonder Family Fest este primul festival din România construit integral în jurul conceptului de familie, reunind părinți, copii, adolescenți și bunici într-o experiență care îmbină muzica, divertismentul și activitățile recreative. Ediția de anul trecut a atras aproape 60.000 de participanți, iar organizatorii se așteaptă ca noua ediție să stabilească un nou record de participare.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Calvin Klein dezvăluie piesele iconice alături de Jung Kook, membru BTS, pentru sezonul de sărbători 2026

Denim emblematic, layering de sezon și piese esențiale reinterpretate se reunesc în selecția de sărbători curatoriată de Jung Kook.

Tommy Hilfiger reunește o familie globală de voci inspirationale ale culturii contemporane pentru a celebra magia sărbătorilor

Travis Kelce, JISOO, Arón Piper, Florian Wirtz, Dominik Szoboszlai, Jérémy Jacquet, Josh Hart și Quen Blackwell se reunesc pentru a da sărbătorilor o notă personală…

„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România

  Oksana Bondareva, prim-balerină de renume internațional, și compania Classico Internazionale Napoli invită publicul la o experiență artistică de excepție, în perioada 15 noiembrie –…

Slayyyter poartă ținute din colecția de arhivă Toamna 2016 TOMMY HILFIGER

Tommy Hilfiger anunță că Slayyyter, senzația pop care depășește limitele, a purtat o ținută din colecția de arhivă a colecției de modă TOMMY HILFIGER —…
Vezi profilul Andrei Filip
 

Stiri din Cluj

#Gherla Info - O nouă trecere de pietoni, amenajată la Gherla, într-o intersecție cu risc de accidente 12

O nouă trecere de pietoni a fost marcată luni, la Gherla, pe strada Gării, în zona intersecției cu strada Liviu Rebreanu. Măsura a fost decisă…
12377155

#Gherla Info - Concursul directorilor la unitățile de învățământ din Cluj, rezultatele la prezentarea proiectelor manageriale. Concurență ridicată la Liceul ?Ana Ipătescu? din Gherla 11

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Cluj continuă concursul pentru ocuparea funcțiilor vacanțe de director și director adjunct din…
12377154

#Gazeta de Cluj - Reforma PSD schimbă harta administrativă a Clujului și transformă Huedinul în comună 9

PSD pregătește o reformă administrativă prin care comunele cu cel mult 3.000 de locuitori ar urma să fie unite cu alte localități, iar…
12377001

#Gazeta de Cluj - Drumul dintre A3 și Centura Metropolitană intră în evaluare după ce o singură firmă s-a înscris la licitație 13

Consiliul Județean Cluj a primit o singură ofertă pentru contractul de proiectare a drumului de legătură dintre viitorul nod rutier Ciurila de…
12377000

#Gazeta de Cluj - Avicola SA pierde la licitație un apartament de 124 mp din centrul Clujului 12

Un apartament cu trei camere, cu o suprafață utilă de aproape 124 de metri pătrați, situat pe Calea Dorobanților, este scos la licitație…
12376999

#Gazeta de Cluj - Cozmin Gușă: Putin revine la planul de pace de-acum 25 de ani, vrea reactivarea Consiliului NATO-Rusia 9

Într-o biografie a lui Putin, scrisă acum vreo 10 ani, una critică, dar excelentă, semnată de Stephen Lee Myers, intitulată Noul Țar, este…
12376998

#Gazeta de Cluj - Pandantive din aur: amintirea contează, dar confortul decide dacă vor fi purtate 10

Un simbol poate părea alegerea perfectă pentru un cadou, dar asta nu înseamnă neapărat că se va potrivi cu stilul persoanei care îl primește.…
12376997

#Gazeta de Cluj - Texturi și confort în sezonul rece: Importanța alegerii materialelor naturale pentru o senzație plăcută și un aspect sofisticat 11

Într-o zi rece, puloverul pare alegerea simplă: citești eticheta, vezi „lână” sau „cașmir” și te aștepți la căldură. Apoi îl…
12376996

#Gazeta de Cluj - Doi traficanți au încercat să dispară cu 4.100 de euro făcuți din droguri, dar au dat peste DIICOT Cluj 9

La data de 10 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul…
12376995

#Gazeta de Cluj - 7 criterii de care să ții cont când alegi un ceas 8

Un ceas poate pune ordine în rutina ta, poate completa o ținută simplă și îți poate oferi funcții utile în zilele active. Totuși, alegerea…
12376994
Vezi toate stirile din Cluj