Cadrele didactice interesate din Vaslui luptă împotriva bullyingului în rândul elevilor

Trainingul Educația, motor de promovare a păcii și antidot pentru bullying a fost organizat de Asociația EuroDEMOS în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.

Vineri, 04 februarie 2022 trainingul  s-a încheiat, la cursuri participând 70 de cadre didactice din 45 de instituții de învățământ din județul Vaslui, respectiv: educatori, învățători, profesori, diriginți, responsabili educativi, responsabili comisii antibullying, directori de școli etc.

În cadrul evenimentului final, certificatele de participare au fost oferite de către Președintele EuroDEMOS – Excelența Sa Dr. Morel Bolea alături de echipa de traineri și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

“Piratarea cognitivă este o formă de atac cibernetic care exploatează vulnerabilitățile psihologice, perpetuează prejudecățile și în cele din urmă compromite gândirea logică și critică, dând naștere disonanței cognitive. Scopul piratării cognitive este de a schimba atât gândirea și comportamentul individual, cât și gândirea și acțiunea publicului țintă folosind dezinformarea pentru a crea tulburări, acte de violență la nivelul societății. Scopul este de a manipula modul în care cetățenii percep realitatea, iar educația este soluția pentru protejarea împotriva piratării cognitive. Tinerii trebuie educați pentru a avea capacitatea intelectuală de a “valida” informația înainte de a o accepta ca pe un adevăr și eventual de a o promova, în mod special prin intermediul rețelelor de socializare care sunt ultrapopulate de troli.” (Morel Bolea)

Trainingul a fost organizat întrucât una dintre problemele principale actuale este bullyingul cu precădere cyberbullyingul care a luat amploare, fiind favorizat de către situația pandemică și perioada de studiu on line.

Trainingul a avut următoarele tematici: definirea păcii în societatea contemporană, promovarea comportamentelor incluzive în rândul elevilor, dezvoltarea de metode non-formale pentru creșterea conștientizării efectelor bullying-ului.

Trainingul a fost susținut voluntar de către o echipă de formatori EuroDEMOS, cu expertiză în educația non formală multidisciplinară, care dețin multiple calificări profesionale precum: traineri of trainers, auditori în domeniul calității, evaluatori de competențe profesionale, manageri de inovare, animatori socio-educativi, maeștri de ceremonii, organizatori spectacole, manageri de proiecte etc.

În cadrul trainingului soluția identificată a fost importanța dezvoltării colaborării între sectorul formal și non formal al educației, respectiv al profesioniștilor formatori din educația non formală cu cadre didactice implicate în dezvoltarea unei generații tinere sănătoase intelectual și moral.

Trainingul a fost apreciat atat de către reprezentanții Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și în mod special de către cadrele didactice participante, astfel că reprezentanții EuroDEMOS au declarat că vor fi continua să dezvolte colaborarea și prin proiecte viitoare prin care să se ofere oportunități pentru dezvoltarea competențelor personale ale cadrelor didactice și tinerilor din județul Vaslui.

Trainingul a fost una din activitățile locale a proiectului internațional Exploring the Role of Youth in Reconciliation and Peacebuilding (Explorarea Rolului Tinerilor în Reconciliere și Construirea Păcii) desfășurat în perioada 01 Noiembrie 2019 – 31 Martie 2022, coordonat de Youth for Social Changes, co-finanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Proiectul are ca teme principale pacea, reconcilierea, non violența, non discriminarea și antibullyingul. Proiectul a dezvoltat cooperarea, schimbul de bune practici și dezvoltarea capacității organizaționale a 8 parteneri instituționali din: România, Albania, Montenegro, Macedonia de Nord, Kosovo, Grecia, Serbia și Polonia.

Asociația EuroDEMOS este o asociație de apărare a drepturilor omului tip umbrelă, cu activitate voluntară multidisciplinară, independentă, non-profit, școală civică de implicare voluntară, formare și afirmare la nivel local, național și internațional a viitorilor lideri de opinie, prin intermediul programelor de interes comunitar și european.

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
EuroDEMOS, Morel Bolea, troli cibernetici, antidot pentru bullying, piratare cognitiva, ISJ Vaslui, Educatia motor de promovare a pacii,


Comunicat publicat de: Asociatia EuroDEMOS (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Asociatia EuroDEMOS

Proiectul european Sport cALL for a healthy lifestyle a ajuns la final

Proiectul european „Sport cALL for a healthy lifestyle” a ajuns la final, proiect coordonat de Asociația Kasta Morrely și cofinanțat prin Programul Erasmus+ Sport al…

Lansare publică a proiectului Sport cALL for a healthy lifestyle

“Sport cALL for a healthy lifestyle” este un proiect de cooperare europeană în domeniul sportului, coordonat de Asociația Kasta Morrely din România și implementat într-un…

23 de ani de excelență în promovarea valorilor democrației și tinerei generații

Luna februarie marchează pentru Asociația Kasta Morrely 23 de ani de activitate neîntreruptă plină de mulțumire și realizări și cu acest prilej transmitem un mesaj…

Fashion For Tomorrow la Palatul Culturii Iași

Capitala culturală a României a găzduit cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Industriilor Creative „Fashion For Tomorrow”.

EuroDEMOS lansează proiectul civic PACT - Participă Activ pentru Comunitatea Ta!

Întrucât se înregistrează o detașare a unui procent ridicat de tineri față de viața socio-politică a comunității în care trăiesc și o lipsă de informare…
Vezi profilul Asociatia EuroDEMOS
 

Stiri din Vaslui

#Vremea Noua - Un șofer vasluian a accidentat mortal un șofer din Vrancea 34

Tragedie pe un drum din județul Buzău. Un bărbat de 49 de ani, din județul Vrancea, care se afla pe șosea, lângă mașina pe care o conducea, a…
12372857

#Vremea Noua - TRAGEDIE la Bunești: Un copil de 5 ani s-a înecat într-un butoi cu apă, în timp ce voia să își recupereze o jucărie 33

DUREROS… Tragedie în comuna Bunești-Averești. Un băiețel de numai 5 ani s-a înecat în seara de miercuri, 23 septembrie, în apa dintr-un…
12372856

#Vremea Noua - Facturile la electricitate și gaz vor crește iar. Legea care le permite companiilor să transfere consumatorilor noi costuri. „Impactul va fi foarte mare” 40

O lege care va intra la vot în plenul Camerei Deputaților, după ce a primit deja toate avizele, va aduce noi scumpiri la electricitate și gaze…
12372855

#Vremea Noua - Un transformator electric dintr-un parc fotovoltaic de la ieșirea din Bârlad a luat foc 33

Astăzi, 24 septembrie 2026, în jurul orei 15.00, Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere și cinci militari…
12372854

#Vremea Noua - Romii protestează la Murgeni, dar nici ei nu știu pentru ce. Vor redeschiderea spitalului, dar acesta deja funcționează 34

PROTEST DE DRAGUL SCANDALULUI… Romii din Murgeni s-au ținut de cuvânt și au protestat astăzi în fața Primăriei. Aceștia, prin vocile…
12372853

#Vremea Noua - Șomajul și ocuparea locurilor de muncă cresc în același timp. România are însă o problemă mult mai mare 44

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în al doilea trimestru al anului, de 62,7%, în foarte ușoară creștere…
12370993

#Vremea Noua - Nicușor Dan, avertisment de la Summitul Arctic: „Avem aceeași amenințare și în zona arctică. Rusia este în spatele ei” 42

Aflat în Finlanda la Summitul Arctic, șeful statului a declarat că existența aceleiași amenințări pe Flancul estic și în zona arctică…
12370992

#Vremea Noua - Finlanda a intrat sub „umbrela nucleară” a Franței. Anunțul, făcut în timpul Summitului Arctic la care participă și președintele Nicușor Dan. Ce a transmis șeful statului 45

Finlanda s-a alăturat inițiativei Franței de a extinde raza de acțiune a descurajării sale nucleare prin colaborarea cu țările europene…
12370991

#Vremea Noua - Românul genial de la Stanford ai cărui algoritmi luptă cu foametea și situațiile de criză. „Nu-s convins că societatea e pregătită încă pentru asta” 40

Profesor la Universitatea Stanford, Dan Iancu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea matematica aplicată și AI să…
12370990

#Vremea Noua - Actrița Hayden Panettiere a murit după ce ar fi consumat oxicodonă amestecată cu fentanil (TMZ) 45

Actrița americană Hayden Panettiere, cunoscută pentru rolurile sale din seria de filme de groază ‘Scream’, a decedat în urma…
12370989
Vezi toate stirile din Vaslui