Bergenbier S.A. lansează Fresh 0.0 Rodie și Grapefruit Roz

Producătorul continuă expansiunea în segmentul mixurilor de bere fără alcool

 

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, continuă expansiunea în segmentul mixurilor de bere fără alcool și lansează Fresh 0.0 Rodie și Grapefruit Roz. Este deja al cincilea sortiment al brand-ului pe care compania îl produce în fabrica din Ploiești.

„Consumatorul român a început să caute gusturi diferite, motiv pentru care Fresh 0.0 vine în întâmpinarea acestuia cu o nouă aromă, Rodie și Grapefruit Roz, ce reprezintă totodată un element important din strategia noastră referitoare la segmentul de mixuri de bere fără alcool. Este o piață într-o continuă creștere în ultimii trei ani, motiv pentru care avem încredere că noul Fresh 0.0 va avea succes, iar această lansare confirmă extinderea portofoliului de produse non-alcoolice”, a punctat Victor Teioșanu, Marketing Director Bergenbier S.A.

Segmentul berilor fără alcool include și mixurile de bere, iar portofoliul Bergenbier S.A. conține, în prezent, pe lângă noul sortiment, și aromele Fresh 0.0. Măr și Pară, Lămâie și Portocală, Zmeură și Afine.

„Vizibilitatea brand-ului Fresh 0.0 crește constant, de la an la an, mai ales pentru că urmărim, prin planurile de marketing, să ne aliniem cu trendurile pieței și să satisfacem dorințele consumatorilor. Anul acesta, alegem calea optimismului cu noua aromă și aducem nuanțe de roz în pahar și gusturi curajoase, nu foarte dulci, de rodie și grapefruit, prin care să cucerim așteptările pieței”, adaugă Virginia Radu, Senior Brand Manager Premium Brands.

Noua aromă Rodie și Grapefruit Roz are un conținut scăzut caloric, nu conține conservanți și coloranți artificiali, iar campania integrată de marketing este centrată pe un stil de viață pozitiv, care să-i ofere consumatorului inspirația de care are nevoie zi de zi.

„Un pilon extrem de important care facilitează dezvoltarea holistică a portofoliului nostru de produse 0.0% alcool îl reprezintă vizibilitatea în magazinele și locațiile HoReCa partenere, iar lansarea unei noi arome Fresh 0.0 este încă un pas în direcția adresării unor misiuni specifice de cumpărare, precum și a unor ocazii variate de consum, pe tot parcursul zilei. Avem toată încrederea în reușitele noii arome și promitem activări relevante și surprinzătoare pentru consumatori”, completează Cristina Botgros, Commercial Excellence Director.

Sortimentul Fresh 0.0 Rodie și Grapefruit Roz este deja disponibil în toată România în magazinele off-trade și on-trade, în doze de aluminiu de 0,5l și sticle de 0,33l.

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Caraiman, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitatea pragheză Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Bergenbier, Stella Artois și Staropramen.

Despre Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

ghd transformă industria globală a îngrijirii părului prin extinderea gamei de produse profesionale de înfrumusețare

ghd (good hair day), liderul mondial în domeniul aparatelor profesionale de coafat, anunță o celebrare strategică a ecosistemului său complet și de înaltă performanță dedicat…

Kaia Gerber, îmbrăcată în Calvin Klein Collection la petrecerea Summer Uni Party

 Actrița și modelul Kaia Gerber a purtat Calvin Klein Collection în timpul petrecerii Summer Uni Party din Los Angeles, California.

Experiență medicală din Franța adusă în România: Centrul Medical Siloși inaugurează al treilea centru la Craiova

Centrul Medical Siloși a inaugurat cel de-al treilea centru medical din Craiova, un spațiu de aproximativ 300 de metri pătrați care redefinește conceptul de medicină…

Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice

Hankook lansează în România gama iON și devine primul brand la nivel mondial care deține o linie completă, dezvoltată exclusiv pentru vehicule electrice și plug-in…

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare din Capitală, El Studio face…
Vezi profilul Andrei Filip