Ateliere de joacă cu Alex Zamfir, la Forumul Orașelor Verzi, organizate de Armata Selectării Atente a Plasticului. Vizați sunt elevii de liceu din Brașov

ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) îi invită pe liceenii din Brașov să participe la ateliere educative și interactive pe tema protejării mediului înconjurător. Pentru al treilea an consecutiv, ASAP România participă la Forumul Orașelor Verzi (FOV) și de această dată propune ateliere moderate de Alex Zamfir, bazate pe jocul Adevăr sau Reciclare.

Timp de două zile, pe 9 și pe 10 septembrie, ASAP, programul Fundației The Institute, caută să-i aducă mai aproape de subiectul colectării separate și al reciclării pe tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, prin jocul Adevăr sau Reciclare. În cele 2 zile de sâmbătă și duminică, ASAP va organiza 4 ateliere de joacă, câte 2 programate în fiecare zi de la orele 11:00 și 13:00, în compania lui Alex Zamfir, cunoscut în mediul online ca Cel mai bun tată. El nu este doar creatorul jocului, ci și moderatorul atelierelor și un jucător foarte bun, așa încât adolescenții vor avea toate motivele să se bucure de acest timp împreună, să se distreze și să afle informații valoroase.

Participarea la atelierele de joacă se face pe bază de înscriere, completând acest formular, care se regăsește pe site-ul asap-românia.ro, în pagina dedicată. Locurile sunt limitate, de 120, câte 30 pentru fiecare atelier în parte, astfel că recomandarea pentru adolescenții dornici să participe este de a se înscrie din timp. Atelierele se vor desfășura la Galeria Inspiratio (Brașov, Str. Curtea Johannes Honterus 8).

 

„Sper ca liceenii din Brașov să fie pregătiți pentru asaltul de energie bună care-i așteaptă pe 9 și pe 10 septembrie! Sunt foarte entuziasmat să-i întâlnesc, să fiu printre ei și să jucăm Adevăr sau Reciclare împreună. Este primul meu joc pe tema reciclării și mă bucură nespus feedback-ul constant pe care-l primesc de la copii, părinți și bunici. Este și distractiv, dar și educativ, provocator și plin de întrebări șugubețe. Îi aștept să se Înscrie la ateliere și să-l jucăm împreună. O să le placă, garantat!”, a spus Alex Zamfir.

 

„Dacă la edițiile precedente din cadrul FOV am avut ateliere și activități dedicate publicului larg, de această dată ne concentrăm doar pe publicul nostru țintă, adolescenții, și le pregătim 4 sesiuni de joacă extrem de antrenante – vor afla informații despre reciclare      într-un mod inedit și jucăuș. Suntem bucuroși să fim din nou la cel mai mare eveniment dedicat sustenabilității de mediu din România și din nou la Brașov, un oraș cu care avem o colaborare strânsă și parteneri de încredere. Simțim, an de an, că ajungem la un număr din ce în ce mai mare de tineri prin acțiunile noastre aici”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

Atelierele organizate de ASAP România în cadrul FOV 2023 fac parte dintr-o campanie mai amplă desfășurată în această perioadă la Brașov, cu scopul de a crește gradul de informare și de educare al elevilor pe tema managementului deșeurilor, dar și de a schimba comportamentului acestora în ceea ce privește colectarea separată.

Ca acțiune imediat următoare, odată cu începutul noului an școlar, echipa ASAP își propune să trimită în școlile și liceele din Brașov un kit educațional care va include și jocul Adevăr sau Reciclare.

 

„Schimbăm perspectiva. Îmbrățișăm transformarea. Alegem acțiunea. Împreună.” este tema sub care se desfășoară anul acesta Forumul Orașelor Verzi, în perioada 4-10 septembrie. Conferința îndeamnă la o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor legate de mediul înconjurător și de viitorul orașelor noastre. FOV este cel mai mare eveniment nucleu din România dedicat sustenabilității de mediu, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat (2021) și apreciat cu trofeul Silver pentru campanii de mediu la Romanian PR Award (2022).

 

***

Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

 

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în aproape 1,000 de școli din 32 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
ASAP România, FOV 2023, Alex Zamfir, ateliere de educație, liceeni Brașov, reciclare, colectare separată


Comunicat publicat de: Story District (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Story District

ASAP România și Alex Zamfir deschid conversația despre meserii creative, AI și sustenabilitate, prin jocul „Tu ce cre(e)zi?”, lansat acum în format digital

După succesul primului joc educativ „Adevăr sau Reciclare”, lansat la începutul anului 2023, programul ASAP România continuă colaborarea cu Alex Zamfir, cunoscut în mediul online…

Spațiu pentru idei, curaj pentru viitor: ASAP România și impactul educației asupra tinerilor în 2025

Experimentare. Extindere. Impact. 2025 a fost anul în care ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, a explorat curajos noi direcții în…

Viitorul planetei în pagini de bandă desenată: iată elevii câștigători din județele Bacău și Mureș în concursul BANDA ASAP

„Într-o lume plină de indiferență, fii tu schimbarea!” este titlul lucrării unuia dintre elevii participanți la ediția a șasea a concursului de benzi desenate BANDA…

„Sonification Room”: Luni, în capitală, publicul devine co-creator al unui performance imersiv gratuit, finalul proiectului Transcendent Renaissance – Emerging Talents

Lumina, sunetul și corpul devin orchestră colectivă la București! Luni, pe 8 decembrie, publicul din capitală este invitat să pășească într-o experiență unică și interactivă:…

10 perspective despre sustenabilitate semnate de tineri designeri. Câștigătorii burselor ASAP RegenZ expun la DIPLOMA Show 2025

Peste 80 de proiecte înscrise, un juriu format din trei profesioniști de renume și 10 lucrări câștigătoare care conturează stilul unei noi generații de creatori.…
Vezi profilul Story District
 

Stiri din Brasov

#Opinia Saceleana - Nereguli la un agent economic din Săcele: Amendă și confiscări de lemn în urma controalelor Poliției și Gărzii Forestiere 26

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov, au desfășurat o acțiune de…
12375159

#Brasov Metropolitan - ISU Brașov și APIA, măsuri pentru prevenirea incendiilor provocate de arderea miriștilor 29

Arderea miriștilor și a resturilor vegetale poate provoca incendii care pun în pericol locuințe, terenuri și comunități întregi. Pentru…
12374627

#Brasov Metropolitan - Nouă primării din județul Brașov, digitalizate cu bani europeni. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov promite îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor 20

Primăriile Râșnov Sâmbăta de Sus, Apața, Hârseni, Jibert, Vulcan, Mândra, Ticușu și Dumbrăvița beneficiază de investiții totale ce se…
12374626

#Brasov Metropolitan - Cetățuia Brașovului, redeschisă parțial pentru vizitatori după lucrările de conservare 29

Cetățuia de pe Dealul Straja ar putea fi redeschisă parțial pentru vizitatori după încheierea lucrărilor de conservare. Primăria Brașov…
12374625

#Brasov Metropolitan - Linia 130, deviată astăzi prin Râșnov. Ce stații nu se mai deservesc 24

Autobuzele de pe linia 130 Brașov – Râșnov circulă astăzi, 15 octombrie 2026, pe un traseu ocolitor pe raza orașului Râșnov, anunță…
12374624

#Brasov Metropolitan - VIDEO ? FOTO. Accident pe DN1, între Perșani și Vlădeni. Trafic îngreunat 24

Traficul se desfășoară dirijat pe DN 1 Brașov – Șercaia, în zona Vlădeni, după o coliziune între o autoutilitară și un ansamblu rutier.…
12374623

#Brasov Metropolitan - Primarii din Țara Făgărașului cer Academiei Române să nu avizeze proiectul Parcului Național Munții Făgăraș. Ei au transmis o solicitare și către Ministerul Mediului 20

Primarii din județele Brașov și Sibiu, care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă…
12374622

#Brasov Metropolitan - HOSPEx 2026: Brașovul găzduiește săptămâna dedicată viitorului ospitalității 29

Între 18 și 24 octombrie, Brașovul găzduiește a doua ediție a HOSPEx – Zilele ospitalității. Designerul Adam D. Tihany deschide evenimentul…
12374621

#Brasov Metropolitan - Primăria Brașov plătește peste 8 milioane de lei pentru a transforma trei foste puncte termice în centre multifuncționale. Pentru niciunul nu este propusă transformarea în centru medical 27

Primăria Brașov a semnat trei contracte de 8,49 milioane de lei fără TVA pentru transformarea fostelor puncte termice de pe străzile Vârful cu…
12374620

#Brasov Metropolitan - FOTO. Singurii români la EUROCUP 2026: Micii luptători de la Teutonii Ghimbav au cucerit 5 medalii la prima participare internațională 27

Șase sportivi de la secția de lupte din Ghimbav au debutat la un turneu internațional, EUROCUP 2026, desfășurat la Świecie, în Polonia.…
12374619
Vezi toate stirile din Brasov