Antiaging, inovație și tradiție: succesul primei ediții a Congresului „Sănătatea Pielii”

Începutul de săptămână a fost marcat de prima ediție a Congresului Sănătatea Pielii, organizat de Asociația DAR în parteneriat cu Fundația Ana Aslan, Societatea Română de Medicină Internă și agenția MultiEvents PR.

Evenimentul a reunit peste 200 de medici dermatologi și zeci de branduri de îngrijire a pielii, aducând în prim plan cele mai noi inovații în încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii.

Congresul a fost marcat și de prezența Președintelui  Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rafila, care a vorbit în deschiderea evenimentului despre potențialul României atunci când vine vorba de inovație și performanță în sectorul dermatologiei și al chirurgiei estetice.

Președinta Fundației Ana Aslan, doamna Speranța Prada, a subliniat faptul că în România s-au pus bazele primelor formule antiaging, datorita Institutului de gerontologie geriatrica deschis cu decenii în urma. Astfel, datorita doctorului Ana Aslan, Romania a fost pusa pe harta lumii la capitolul cosmetologie.

„Prin acest proiect ne-am dorit să consolidam puntea de legătură intre generațiile de medici dermatologi, clinicile de estetică și companiile de produse de îngrijire a pielii. Am toată convingerea că frumusețea nu poate exista fără sănătate„, a declarat președinta Asociației DAR, Cristina Herea.

În cadrul celor două paneluri, moderate de specialistul în educație cosmetică Adina Necula și fondatoarea ILLUMA Clinique, Alexandra Crasmaru, s-au prezentat soluții atât antiaging, cât și pentru tratarea celor mai des întâlnite probleme ale tenului: acneea, dermatita, cuperoza.

La Congresul Sănătatea Pielii au participat numeroase companii românești care fac istorie în cosmetică internațională, printre care Farmec, Gerovital, Sereskin, Youth Essentials, IMAR Skin, Synergy Therm Cosmetics, INA M by Oana Roman, Zentiva, Muse Estet Clinic, Hellena Shop, Plantum România, Faipa Professional și La Rosa Natural Concept. De asemenea, au fost prezente companii internaționale care aduc un plus de valoare pe piață din România, precum Routine Paris, Image Skincare, Dr. Rashel și Filorga.

Specialiștii și medicii de la clinica de dermatologie estetica Illuma au prezentat cele mai noi tehnologii și terapii pentru stoparea îmbătrânirii pielii și tratarea problemelor dermatologice.

„Suntem mândri că am fost parte din această primă ediție și ne dorim ca anul viitor să aducem împreună și mai mulți profesioniști, companii și inovații care să scrie viitorul sănătății pielii în România„, au transmis organizatorii agenției MultiEvents PR.

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Ce se întâmplă după ce afli că ai nevoie de dializă? Fresenius NephroCare lansează PERSPECTIVE, un film interactiv despre momentul în care viața se schimbă

„Ce se întâmplă cu viața mea de acum?” Este una dintre primele întrebări care pot apărea atunci când un om află că are boală cronică…

ECCO: Eleganță și confort, reunite în cadouri pentru sezonul rece

Confort, protecție și performanță la fiecare pas în sezonul rece

Urban Market a finalizat furnizarea și montajul a 10 trambuline de exterior în municipiul Satu Mare

Urban Market a finalizat în 2026 furnizarea și montajul a 10 trambuline de exterior în municipiul Satu Mare, în cadrul unui proiect dedicat amenajării spațiilor…
Vezi profilul Andrei Filip