Alege un auz sănătos pentru o viață fericită

Auzul reprezintă unul dintre simțurile fundamentale ale oricărei persoane.

Alterarea acestei funcții importante produce tulburări în viața oricărui om.

Da, sunt o mulțime de afecțiuni ale aparatului auditiv iar cea mai întâlnită în orice categorie de vârstă este hipoacuzia. Probabil că nici nu ai auzit de acest diagnostic și cel mai probabil nu cunoști nici faptul că în cazul tratării necorespunzătoare, aceasta poate duce chiar la surditate.

Auzul tău este prioritatea noastră, din acest motiv ne dorim să coștientizezi cât de important este să ai un auz sănătos. La Clarfon, testarea auzului se face cu aparatură specială în cabinete, fapt ce ne permite stabilirea tipului de surditate, gravitatea acestuia și orientarea asupra tratamentului. Testarea auzului se realizează inclusiv pentru copii.

Echipa Clarfon este alături de tine și de familia ta, în cabinetele noastre, pacientul beneficiază de o consultație a aparatului auditiv complexă, oferim și cele mai bune soluții în cazul în care este necesară folosirea aparatului auditiv.

Luna aprilie aduce noi oferte în cabinetele Clarfon, îţi prezentăm noul aparat auditiv- FLOW+

Îți oferim tehnologie calitativă la preţ accesibil. Aparatul Flow+ te ajută să beneficiezi de:

  • 12 canale frecvenţiale
  • Compresie dinamică şi AntiShock 2
  • Mascator tinnitus
  • 4 programe de audiţie

Purtarea aparatului auditiv reduce semnificativ riscul de atrofiere al nervului auditiv, reduce depresia şi scade riscul de accentuare a demenţei!

Dacă îți dorești să afli mai multe despre promoțiile Clarfon și despre aparatul FLOW+ poți completa formularul https://www.clarfon.ro/promotie-1-30-aprilie-2021/

Nu rata această ofertă de excepție! Nu-ți neglija auzul!

 

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
clarfon, dispozitive medicale, hipoacuzie, testarea auzului


Comunicat publicat de: Adrian Codalb (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Adrian Codalb

Program CFO, o nouă ediţie - ianuarie 2026 pentru profesionistii din departamentele financiar-contabile si antreprenori

Ioana Arsenie, strateg financiar cu o experienţă de peste 20 ani în roluri de top te invită la o nouă grupă a Programului CFO –…

Pluriva este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show 2025

Pluriva, compania românească de software de afaceri tip ERP este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show, cel mai important eveniment ecvestru din România, care a…

Barrier anunţă o cifră de afaceri de 39 de milioane de euro în 2024 şi astfel îşi consolidează poziția în primii 5 producători de tâmplărie termoizolantă din România

Într-un context economic marcat de scăderea accentuată a cererii rezidențiale de tâmplărie și de presiuni tot mai mari asupra costurilor și competitivității, Barrier lansează Barrier…

Trusted Advisor: 10 ani de soluţii finance integrate pentru IMM-urile româneşti

Trusted Advisor Strategy & Finance, companie de contabilitate şi strategie financiară, aniversează 10 ani de performanţă şi implicare activă în strategia financiară a companiilor din…
Vezi profilul Adrian Codalb