Ai trecut de 35 de ani și simți că fața ta e mereu obosită? Dermatologii spun că nu ridurile sunt problema
Te uiți în oglindă după un concediu sau după un weekend în care ai dormit bine și ai aceeași senzație: fața pare obosită. Nu neapărat mai ridată, dar mai puțin luminoasă. Pomeții parcă nu mai au aceeași definire, conturul feței pare ușor „căzut”, iar tenul își pierde treptat prospețimea.
Potrivit Dr. Amalia Anghel, medic primar dermatovenerologie, doctor în științe medicale și fondator Skinmed Clinic, exact acesta este momentul în care cele mai multe femei încep să observe primele schimbări reale ale pielii.
„După 35 de ani, pacientele nu mai sunt preocupate doar de riduri. Încep să observe că întreaga expresie a feței se schimbă. Chipul pare mai obosit chiar și atunci când organismul este odihnit. Din fericire, există protocoale de tratamente la care putem apela cu încredere.”, explică specialistul.
După 35 de ani nu îmbătrânește doar pielea
Multe persoane cred că îmbătrânirea înseamnă doar apariția ridurilor. În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe.Pentru că odată cu înaintarea în vârstă scade producția de colagen, pielea pierde acid hialuronic și elastină, țesuturile își pierd din fermitate, compartimentele de grăsime ale feței se modifică, iar conturul facial începe să se estompeze.
„Nu tratăm doar ridurile. Îmbătrânirea afectează întreaga structură a feței și, de aceea, abordarea trebuie să fie una complexă și completă”, spune Dr. Amalia Anghel.
Tot mai multe femei spun același lucru: „Vreau să arăt bine, nu neapărat mai tânără”
Aceasta este una dintre cele mai mari schimbări observate în ultimii ani în cabinetele dermatologice. Potrivit experienței prezentate de Dr. Amalia Anghel în cadrul programului internațional Signature by Allergan Aesthetics, aproximativ 40% dintre pacienții de astăzi fac parte din categoria numită „Authenticity Seekers”. Adică persoane care nu își doresc trasformarea totală a feței, ci doar ca fața lor să arate odihnită, sănătoasă și luminoasă.
Dr. Amalia Anghel: „Foarte rar mai auzim astăzi: «vreau să arăt cu 20 de ani mai tânără». Pacientele își doresc să rămână ele însele, doar într-o variantă mai proaspătă”, spune medicul.
De ce nu mai este suficientă o cremă hidratantă?
Cremele rămân importante, însă după 35 de ani ele nu mai pot compensa singure schimbările biologice care au loc în profunzimea pielii. Din acest motiv, dermatologii recomandă protocoale care acționează simultan asupra mai multor mecanisme. La Skinmed Clinic, pentru această categorie de vârstă, abordarea este personalizată și poate combina tratamente injectabile cu tehnologii de ultimă generație, în funcție de nevoile fiecărui pacient.
Primul obiectiv: păstrarea expresivității
Contrar miturilor, medicina estetică modernă nu urmărește eliminarea expresiilor faciale.
„Expresivitatea face parte din identitatea fiecăruia. Rolul nostru nu este să o anulăm, ci să împiedicăm transformarea liniilor de expresie în riduri permanente”, explică Dr. Amalia Anghel.
Când pielea are nevoie și de colagen
Un alt pas important îl reprezintă stimularea colagenului.
Produsele injectabile moderne utilizate în aceste protocoale nu urmăresc doar să redea discret volumul pierdut, ci și să stimuleze organismul să producă propriul colagen.
„Astăzi vorbim tot mai mult despre biostimulare și tot mai puțin despre volumizare excesivă. Tendința este clară: rezultate naturale și progresive”, precizează medicul.
Hidratarea profundă schimbă aspectul pielii
Pe măsură ce înaintează în vârstă, multe femei observă că tenul își pierde luminozitatea înainte să apară ridurile adânci. Din acest motiv, în protocol sunt incluse și tratamente injectabile dedicate exclusiv îmbunătățirii calității pielii. Acestea contribuie la hidratarea în profunzime, uniformizarea texturii, creșterea elasticității și redarea luminozității naturale.
Dr. Amalia Anghel: „Există paciente care nu au nevoie de mai mult volum, ci pur și simplu de o piele care să reflecte din nou sănătate.”.
Luminozitatea nu ține doar de genetică
Dermatologii spun că femeile care îmbătrânesc cel mai frumos sunt cele care au grijă constant de pielea lor. În acest scop, protocolul poate include asocierea dintre tratamente de revitalizare și tehnologii laser non-ablative.
Geneo X Illuminate contribuie la exfoliere, oxigenare și revitalizarea pielii, în timp ce ClearLift stimulează colagenul în profunzime și îmbunătățește textura tenului, fără perioade lungi de recuperare.
„Nu urmărim efecte spectaculoase de pe o zi pe alta. Construim, în timp, o piele mai sănătoasă și mai rezistentă”, spune Dr. Amalia Anghel.
Frumusețea după 35 de ani nu mai înseamnă perfecțiune
Poate cea mai importantă schimbare este aceasta: femeile nu mai caută să arate ca altcineva. Ele doresc să arate bine pentru vârsta lor.
„Frumusețea modernă înseamnă autenticitate. Pacientele vor să se privească în oglindă și să se recunoască. Să vadă un chip odihnit, luminos și sănătos, nu unul schimbat total”, concluzionează Dr. Amalia Anghel.
Iar acesta este, probabil, cel mai mare câștig al medicinei estetice din ultimii ani: nu promite întoarcerea în timp, ci ajută fiecare pacient să treacă prin el cât mai firesc.
Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)
