Agenția Sag Media Communications gestionează contul de PR al Asociației Medicover, câștigătoarea Premiului Special Organizația New Entry în cadrul Galei Societății Civile 2018

Agenția Sag Media Communications gestionează campania de comunicare pentru Programul ”înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației, implementat de Asociația Medicover din septembrie 2017 în România.
Recent, organizația non-guvernamentală a fost desemnată câștigătoarea Premiului Special Organizația New Entry, acordat luni, 11 iunie, în cadrul Galei Societății Civile 2018.
Programul ”înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației lansat la Ploiești, primul oraș din România în care acesta se va derula, a fost nominalizat la Premiul Special Organizația New Entry alături de alte 21 de proiecte.

”înCerc” – un program de prevenție a diabetului zaharat și a bolilor civilizației la copii, dezvoltat de cercetători internaționali, unic în România

 

Implementat pentru prima dată în Polonia în 2013 de către Fundația Medicover, pe baza studiilor și cercetărilor specialiștilor de la Universitatea din Gdansk, Programul ”înCerc”, primul de acest fel lansat în România, își propune evaluarea a peste 12.000 de copii de clasa a V-a din România cu privire la riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și a altor boli ale civilizației, având ca scop final îmbunătățirea stilului de viață.

 

Programul are două etape: Analiza Complexă de Sănătate, care cuprinde evaluarea gratuită și non-invazivă a elevilor de clasa a V-a pentru depistarea celor cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 și Asistența Individuală Integrată, care oferă sesiuni individuale de consiliere pe parcursul a 18 luni.

 

Comunicare 2.0, dinamică și interactivă, focusată pe risk & assets awareness în cadrul comunității „înCerc

 

Pe lângă acțiunile de comunicare din sfera online, focusate pe website-ul www.in-cerc.ro, optimizat și dezvoltat de echipa de Digital a agenției, cât și pe canalele social media, echipa agenției Sag Media Communications mizează pe viralizarea sprijinului reciproc pe care și-l pot oferi membrii comunității “înCerc” – familiile care au acceptat participarea în cadrul etapei de Asistență Individuală Integrată.

 

„Ne bucurăm că acțiunile integrate de comunicare și promovare, cât și expunerea locală și centrală, au contribuit la popularizarea Programului înCerc, pe parcursul primului său an de prezență în România. Inițiativa derulată de Asociația Medicover are puterea să schimbe un deznodământ periculos – prevalența din ce în ce mai crescută a diabetului zaharat de tip 2 la copii – și suntem mândri că proiectul promovat de agenția Sag Media Communications a fost recunoscut în cadrul Galei Societății Civile 2018”, afirmă Cristian Paleologu, Managing Partner Sag Media Communications.

 

„Felicităm echipa Asociației Medicover și vă invităm pe www.in-cerc.ro, cât și pe canalele social media ale Programului, pentru a fi la curent cu noutățile și știrile legate de Programul înCerc, în orașele în care acesta va activa”, completează Damiana Ilinca, Senior Account Manager Sag Media Communications.

 

Despre Sag Media Communications

Agenția Sag Media Communications a luat ființă în 2011 și are sedii în București și Timișoara, România, cât și afilieri în țări din Europa de Sud-Est. Sag Media Communications oferă servicii integrate de PR și marketing online și offline pentru companii din sectoarele medical & pharma, telecomunicații, producție industrială, logistică, ecommerce, retail, servicii, consultanță.
Website agenție: www.sagmediacommunications.ro
Social media: @SagMediaCommunications

 

Contact presă

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați agenția Sag Media Communications la adresa de e-mail contact@sagmediateam.com sau la următoarele numere de telefon:

 

0745.526.660 (Cristian Paleologu)
0732.710.894 (Andreea Paleologu)

 


Alte comunicate publicate de Sag Media Communications

Cabluri și accesorii pentru cabluri de la liderul mondial LAPP

Compania LAPP a fost fondată de Oskar și Ursula Ida Lapp în anii ’50, iar astăzi este lider mondial pe piața produselor integrate de cabluri…

Renee Design fashion house, currently hosted on the IT online fashion community Not Just a Label, has released a new collection - MY TREE

Renee Design, a Romanian fashion house whose bases were set in 2017, has launched its second collection, entitled MY TREE. This collection is also hosted…

Casa de modă Renee Design, în vizorul comunității de fashion a momentului – Not Just a Label, a lansat colecția MY TREE

Brandul Renee Design, fondat în 2017, anunță lansarea celei de-a doua colecții din portofoliu, MY TREE. Această colecție este găzduită și pe Notjustalabel.com, comunitatea de…

ScentAir România, partener de încredere din industria parfumului ambiental pentru Mobexpert Group și sute de alte companii internaționale

Prezentă pe piața Aroma Marketing mondială de peste 20 de ani, compania ScentAir își menține trendul de creștere a afacerilor în România și în 2018.…

5 avantaje ale lucrului într-un Call Center

De ce să lucrezi într-un Call Center? Contrar anumitor păreri, industria Call Center nu e un mediu plicticos, unde oamenii merg la lucru doar ca…
Vezi profilul Sag Media Communications