Adolescenții au ales spectacolul câștigător la Excelsior TEEN- FEST 2019

După opt zile efervescente, Festivalul de teatru pentru adolescenți Excelsior TEEN-FEST s-a încheiat. Juriul adolescenților a desemnat spectacolul câștigător al celei de-a V-a ediții: MONSTER, de Duncan Macmillan, regia Nae Constantin Tănase – o producție Vanner Collective în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika.

Cine sunt EU?, întrebarea-oglindă a adolescenței, a fost tema ediției 2019 și s-a regăsit în fiecare dintre cele 12 spectacole de teatru din secțiunile principale. Pentru cei aproximativ 1500 de spectatori adolescenți, TEEN-FEST a însemnat o altfel de întâlnire cu teatrul, prin spectacolele conectate la nevoile și întrebările noii generații: texte clasice „recitite” într-o nouă cheie regizorală  (Reborn Classics) și povești inspirate din provocările vieții de adolescent (Teen Attitude).

Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight a oferit adolescenților posibilitatea de a-și descoperi creativitatea și de a se exprima artistic. Aventura autodescoperirii a continuat la Atelierul de artă fotografică, spațiul-poveste unde liceenii au explorat cine sunt, din unghiul subiectiv al obiectivului foto. La rândul lor, elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și ai Școlii de Artă București au surprins definiții ale Eu-lui adolescent în picturile și fotografiile lor, expuse în foyerul Teatrului EXCELSIOR, pe întreaga durată a Festivalului. Și cum TEEN-FEST este deschis către toate categoriile de spectatori, aproximativ 100 de tineri cu deficiențe senzoriale au beneficiat, și la această ediție, de întâlnirea cu teatrul, grație unor mijloace tehnice auxiliare, în cadrul secțiunii #împreună.

Povestea TEEN-FEST continuă anul viitor! Până atunci, atmosfera celui mai tânăr festival al toamnei poate fi surprinsă pe Blogul Festivalului, https://teenfest.teatrul-excelsior.ro/, pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/excelsiorteenfest/ și pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, https://www.teatrul-excelsior.ro/teen-fest.

Organizator: Primăria Capitalei prin Teatrul Excelsior

Sponsori: Aqua Carpatica, PanFood, Biscuiții Poieni, LaPlăcinte, SanoVita, Domeniile Sâmburești

Parteneri instituționali: Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Nottara, Centrul de Teatru Educațional Replika, unteatru, Teatrul Toma Caragiu Ploiești; Colegiul Național „Elena Cuza”, Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”, Școala Centrală, Școala Europeană București, Școala de Artă București, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România București FM, AGERPRES, Revista Culturală Leviathan, Revista Amfiteatru, Ziarul Metropolis, SAPTE SERI, Zile și Nopți, Star Gossip Magazine, Click pentru Femei, OK Magazine, Femei de 10, Interviuri cu Mia, alinaprodan.ro, Going Out.  

Cu sprijinul: Ericom Intersigma, STB, 5 To Go.

7 octombrie 2019

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
Excelsior, TEEN-FEST, teatru, festival, adolescenti, creativitate, empatie, maraton, spotlight, senzoriale,


Comunicat publicat de: Teatrul EXCELSIOR (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Teatrul EXCELSIOR

Spectacol eveniment! Musicalul FAMILIA ADDAMS ajunge la Pitești

Spectacolul de musical FAMILIA ADDAMS ajunge la Pitești, pe 1 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi

Arlecchino și pierdutele iubiri, în cadrul Festivalului Național de Teatru

Teatrul EXCELSIOR prezintă miercuri, 23 octombrie, ora 17:00, în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT), spectacolul Arlecchino și pierdutele iubiri, după o canava de Flaminio…

Teatrul EXCELSIOR, pe scenele din Constanța

Două povești despre iubire în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”

Scoatem în RELIEF cele mai bune trupe de teatru tânăr din țară

Au început înscrierile pentru cea de-a patra ediție a Laboratorului de teatru tânăr RELIEF, care va avea loc în perioada 15 – 19 mai 2019,…
Vezi profilul Teatrul EXCELSIOR